Extrase
din "The historical roots and
contemporary threat..."
de Dr. Peter Hammond (autorul deţine un doctorat în
teologie)
> Islamul nu este o religie
sau un cult. În forma sa, este un stil de viaţă complet.
> Islamul are componente
religioase, juridice, politice, economice, sociale şi militare. Componenta
religioasă serveşte pentru a le masca pe toate celelalte.
> Islamizarea
demarează atunci când o ţară are suficient de mulţi musulmani încât
aceştia încep să pretindă concesii de natură religioasă.
> Când societăţile
deschise la diversitatea culturală, la corectitudinea politică şi la
toleranţă consimt la cererile de natură religioasă ale comunităţii musulmane,
celelalte componente se înfiltrează treptat.
> Iată cum funcţionează:
Atâta timp cât populaţia musulmană rămâne
în jurul valorii de 2% sau mai puţin, indiferent de ţară, aceasta va fi
percepută de către alţi cetăţeni ca fiind o minoritate paşnică, şi nu ca o ameninţare. Acesta este cazul în prezent în:
> Australia: musulmani 2,25%
> Spania: musulmani 2,3%
> Statele Unite ale
Americii: musulmani 2%
> Italia: musulmani 2,6%
> Între 2% şi 5%, conversia
din cadrul celorlalte minorităţi etnice şi din grupurile marginalizate începe
prin recrutarea de deţinuţi în închisori şi de tineret din zona marginalizată
a bandelor de stradă. Acesta este cazul în:
> Germania: musulmani 5%
> Canada: musulmani 3%
> Danemarca: musulmani 4,1%
> Norvegia: musulmani 3%
> Marea Britanie: musulmani
4,6%
> Când ajung la 5%,
musulmanii au deja o influenţă excesivă în raport cu procentul lor în
populaţie. Ei vor începe să facă presiuni pentru introducerea de produse
alimentare "Halal" (curate, conform standardelor islamice), asigurând
angajarea musulmanilor în prepararea lor. Vor spori presiunea
asupra lanţurilor de desfacere / comercializare a alimentelor, astfel încât
acestea să introducă asemenea produse în vânzările lor, ameninţându-i cu
represalii până la faliment dacă nu se conformează cererilor lor. Asta se
întâmplă în:
> Olanda: musulmani 5,5%
> Suedia: musulmani 4,9%
> Elveţia: musulmani 5,7%
> Olanda: musulmani 5,5%
> Trinidad / Tobago:
musulmani 7%
> Ajunşi în acest stadiu,
musulmanii se vor înfiltra treptat în toate sferele de influenţă şi vor acţiona
pentru ca Guvernele să le permită să se guverneze ei înşişi (în
interiorul unor enclave de tip "ghetou") în conformitate cu legislaţia sharia (legea islamică), scopul final
al islamiştilor fiind instaurarea sharia în toate ţările din lume.
> Când numărul musulmanilor
se apropie de 10% din populaţie, se amplifică nerespectarea legilor mergând
până la provocări deschise, pledând pentru condiţii de viaţă conforme cu
cultura şi credinţele lor. La Paris, vedem cu regularitate incendieri de
automobile în enclavele musulmane. Orice acţiune percepută ca anti-musulmană
are ca rezultat revolte şi ameninţări ale mulţimilor, ca în Amsterdam, unde
s-au opus violent la benzile de desene animate cu Mohamed şi filmele despre
Islam. La momentul când scriem aceste rânduri, 12 persoane au fost tocmai ucise
în Charlie Hebdo Paris... Astfel de tensiuni apar zilnic, în special în
enclavele musulmane din:
> China: musulmani 10%
> Franţa: musulmani 9,6%
> Guyana: musulmani 7%
> Israel: musulmani 16%
> Filipine: musulmani 10%
> Thailanda: musulmani 10%
> Când ajung la 20% din
populaţie, ţările receptoare se confruntă cu focare de violenţă declanşate
chiar pentru probleme minore, formarea miliţiilor jihadiste, crime,
incendierea de biserici creştine şi de sinagogi evreieşti, ca în:
> India: musulmani 20%
> Kenya: musulmani 33%
> Rusia: musulmani 19%
> La 40%, naţiunile gazdă
vor experimenta masacre sporadice, atacuri teroriste repetate şi de gherilă
militare, incendieri de biserici creştine şi de sinagogi evreieşti fără răgaz,
cum se întâmplă în prezent în:
> Ciad: musulmani 50%
> Etiopia: musulmani 50%
> De la 60%, naţiunile vor
asista la persecuţia neîngrădită a cetăţenilor nemusulmani (necredincioşi)
aparţinând tuturor religiilor (inclusiv musulmani care nu se conformează
ideologiei fundamentaliste), purificarea
etnică, utilizarea legii sharia ca o armă de represiune şi aplicarea "Jizya" (taxă
asupra necredincioşilor), astfel ca în:
> Albania: musulmani 79,9%
> Bosnia: musulmani 60%
> Malaezia: musulmani 60,4%
> Qatar: musulmani 77,5%
> Dincolo de 80%, întimidarea este permanentă, opresiunea şi jihadul
violente şi agresive, epurarea etnică este etatizată mergând până la genocid. Fundamentaliştii persecută sau elimină toţi necredincioşii (neconvertiţii) căci
ţările pe care le ocupă trebuie să devină 100% musulmane, ca în:
> Bangladesh: musulmani
90,4%
> Egipt: musulmani 95%
> Indonezia: musulmani 88%
> Iran: musulmani 99%
> Irak: musulmani 97%
> Iordania: musulmani 94%
> Liban: 99% musulmani
> Maroc: musulmani 99%
> Pakistan: musulmani 96,3%
> Palestina: musulmani 98%
> Sudan: musulmani 97%
> Siria: musulmani 90%
> Turcia: musulmani 99,8%
Când scopul final este atins şi
populaţia a devenit 100% musulmană, s-ar putea presupune că asta va conduce la
"Dar es Salaam",
Casa Islamică a Păcii. Toţi locuitorii sunt musulmani, madrasele sunt singurele
şcoli, iar Coranul este singurul cuvânt admis, aşa ca în:
Afganistan: musulmani 100%
Arabia Saudită: musulmani 100%
Somalia: musulmani 100%
Yemen: musulmani 100%
Din păcate, niciodată nu va fi pace, pentru că în
aceste ţări, 100% musulmane, cei mai radicali vor exercita un control total,
vor deţine puterea absolută şi îşi vor satisface setea insaţiabilă de sânge
ucigându-i pe coreligionarii lor care sunt mai puţin radicali decât ei.....
Este foarte important să înţelegem că, în unele
ţări, cu populaţii musulmane mult sub 100%, cum ar fi Franţa, oamenii care
trăiesc în enclave (ghetouri) sunt 100% musulmani; această populaţie trăieşte
în conformitate cu legislaţia Sharia. Poliţia naţională franceză nu intră în
interiorul acestor enclave. Acolo nu există nici jurisdicţie de stat, nici
şcoli, nici facilităţi religioase nemusulmane. Copiii frecventează madrasa
(şcoli religioase islamice), învaţă doar Coranul. Simplul fapt de a avea
contacte cu necredincioşii este pasibil de pedeapsa cu moartea. În consecinţă,
în unele locuri din aceste ţări, Imamii musulmani şi extremiştii exercită mai
multă putere decât autorităţile alese ale statului şi forţele de poliţie...
Astăzi, cei peste 2 miliarde de musulmani constituie
28% din populaţia lumii. În acelaşi timp, rata natalităţii la musulmani
depăşeşte cu mult rata natalităţii la creştini, hinduşi, budişti, evrei şi alţi
credincioşi sau necredincioşi. În acest fel, musulmanii vor depăşi 50% din
populaţia lumii până la sfârşitul secolului.
----------------------------------------------------------------------------------------
Vă rugăm să transmiteţi aceste informaţii tuturor
acelora dintre apropiaţii dvs. care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de
viitorul sumbru care stă în faţa noilor generaţii, dacă nu vom avea curajul şi
forţa morală să blocăm acest curent religios malefic pentru umanitate. Este şi
lupta voastră!
"Înainte de vârsta de nouă
ani am învăţat canonul care guvernează viaţa arabă: eu împotriva fratelui meu,
eu şi fratele meu împotriva tatălui meu, familia mea contra verilor clanului,
clanul contra tribului, tribul contra întregii lumi şi noi toţi contra
necredincioşilor".
Leon Uris, "The Haj" (citat din roman)
"Un mediator este cineva care hrăneşte un
crocodil, sperând că va fi ultimul care urmează să fie mâncat."
Winston Churchill
"Singura condiţie pentru triumful răului este
pasivitatea oamenilor de bine." Edmund Burke
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu