luni, 27 aprilie 2015

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 6

Mai mulți cetățeni ai Sectorului 6 au sesizat faptul că pe terenul viran din apropierea Str. Liniei și-au improvizat adăposturi mai mulți oameni ai străzii care perturbă ordinea și liniștea publică, depozitează mari cantități de deșeuri, producând disconfortul locatarilor și creând o imagine cu impact negativ asupra zonei.
Astfel, în data de 24 aprilie 2015, Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 prin Direcțiile Ordine Publică, Protecția Mediului și Disciplina în Construcții, în colaborare cu Secția 22 Poliție, DGASPC S6 și Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, a întreprins o amplă acțiune de salubrizare și dezafectare a mai multor adăposturi improvizate.
Astfel, au fost găsite și identificate opt persoane (oameni ai străzii), cu vârste cuprinse între 18 și 76 ani, care au fost îndrumate către centrele sociale de pe raza sectorului pentru a fi luate în evidență și instituționalizate.
În urma acțiunii, operatorul de salubritate a ridicat întreaga cantitate de deșeuri, iar în perioada următoare polițiștii locali vor monitoriza zona menționată pentru a preîntâmpina depozitarea de deșeuri și pentru menținerea unui climat civilizat.
Poliția Locală Sector 6 recomandă aducerea la cunoștință autorităților a eventualelor situații similare pentru gestionarea acestora cu maximă operativitate.

Serviciul Relații cu Mass-Media, Societatea Civilă, Protocol Evenimente